Arhiva categoriei » Viscri «

Linistea patriarhala din Viscri

Viscri este unul dintre satele sasesti din Transilvania, devenit faimos in ultimii ani mai ales datorita lucrarilor de restaurare realizate de Fundatia “Mihai Eminescu”, patronata de printul de Wales. Sasii au fost colonisti germani din partile Rinului si Moselului, adusi in Transilvania de regele Geza al II-lea al Ungariei in secolul al XII-lea.
Situat in Podisul Tarnavelor, satul se afla la 9 km de vechiul drum comercial medieval ce lega Mediasul si Sighisoara de restul Transilvaniei.
Biserica fortificata din sat, una dintre cele mai pitoresti din Transilvania, este inclusa pe lista monumentelor UNESCO. In incinta bisericii se afla un muzeu cu obiecte vechi apartinand comunitatii sasesti. Din turnul bisericii pot fi admirate panorama satului si colinele din jur. 
In Viscri au fost reinviate si mestesuguri vechi in atelierul de pasla, unde cateva femei din sat prelucreaza lana de oaie din care se fac papuci si palarii de pasla, si in atelierul de fierarie, unde se confectioneaza potcoave, dar si balamale artistice pentru usi si ferestre. Totul este facut manual, fara ajutorul sculelor moderne.
Satul are astazi aproximativ 500 de locuitori, dintre care doar 27 de sasi.

Locuri de cazare: Pensiunea “Casa cu zorele” si Pensiunea “Viscri 125”.

http://www.viscri-info.ro/

Categorii: Romania, Viscri  Un comentariu