Sala medievala de judecata (Sala di Giustizia) are picturi murale din secolul al IV-lea.
Situata pe Colina Esquillina, Santa Maria Maggiore (sau Santa Maria della Neve) este una dintre cele patru biserici papale, alaturi de Catedrala San Pietro, San Paolo fuori le mura si San Giovanni in Laterano. A fost ridicata intre anii 432 – 440, in timpul ponficatului lui Sixtus al III-lea, pe locul unei biserici mai vechi.
Potrivit traditiei, vechea biserica fusese ridicata de Papa Liberiu, dupa ce Sfanta Maria ii spusese intr-un vis sa construiasca lacasul intr-un loc care ii va fi indicat in mod miraculos. A doua zi, pe 5 august, in plina vara, pe Colina Esquillina a nins. Papa Liberiu a trasat perimetrul noii biserici pe stratul de nea.
La fel ca si celelalte bazilici papale, Santa Maria Maggiore este situata pe teritoriu italian, dar apartine Vaticanului si are un statut extrateritorial similar ambasadelor straine. Cladirea este pazita de agenti de politie ai statului Vatican, si nu de Politia Italiana.
Campanila are 75 de metri si este cea mai inalta din Roma.
In bazilica este adapostit mormantul lui Gian Lorenzo Bernini, unul dintre cei mai de seama artisti ai barocului.
In prezent, in fiecare an, pe 5 august se sarbatoreste Madonna della Nevicata, iar in timpul slujbei sunt coborate de la nivelul tavanului, ca intr-o ninsoare, petale albe de flori. In amintirea acestui miracol mai multe biserici catolice poarta hramul “Maria Zapezii”, printre acestea numarandu-se si Biserica romano-catolică din Resita si Biserica Franciscana din Cluj.
Stilul arhitectural: paleocrestin si baroc. Mozaicurile din bazilica sunt considerate reprezentative pentru arta paleocrestina.
Ciungetu este un sat din comuna Malaia, judetul Valcea, la 66 km nord-est de Ramnicu Valcea. Este situat la atitudinea de 560 m.
Legendele spun ca in aceasta zona isi gaseau adapost pe vremuri cetele de haiduci care pradau pe Valea Oltului, iar apoi se ascundeau in paduri. Cetele lui Breazu, Malai, Ciungu si Voinea au dat numele locurilor din aceasta zona: Brezoi, Malaia, Ciungetu si Voineasa. Se pare insa ca toponimul “Ciungetu” isi are originea in activitatile zilnice ale localnicilor: acestia “ciungeau” crengile cu muguri primavara pentru a-si hrani animalele.
Pana in anii ’70, satul Ciungetu avea o existenta izolata, nefiind legat de drumul din Valea Lotrului. Singura legatura se facea printr-o poteca pe versantul stang al raului Latorita, care se mai vede si astazi. In prezent exista o calea de acces de 7 km care porneste de pe drumul dintre Brezoi si Voineasa, de la Gura Latoritei (drumul 701D).
Din Ciungetu se poate ajunge la Curmatura Oltetului si la Polovragi (pe langa Lacul Petrimanu si apoi pe Cheile Oltetului). Exista si o poteca peste munte care ajunge in statiunea Voineasa.
In zona se afla hidrocentrala Lotru – Ciunget, pusa in functiune in 1972 si fiind proiectata sa intre in functiune in 5 minute in situatiile de criza ale sistemului energetic national.
In Pestera Laptelui de pe Valea Rudaresei, afluent al Latoritei, au fost descoperite urme ale Culturii Glina si fosile de animale care au trait cu 50.000 de ani in urma.
Din Ciungetu, pe Valea Latoritei, se poate ajunge pe un traseu marcat de 4 – 5 ore la Lacul Petrimanu, unde se afla si o cabana turistica, iar la 5 km de aici – la Lacul Galbenul.
In Ciungetu exista cateva pensiuni care asigura cazare si masa: Pensiunea Luminita sau Fantanita Haiducului.
www.valceaturistica.ro/destinatii/malaia-valea-lotrului/
Izvoru Muresului este un sat din comuna Voşlăbeni, judetul Harghita. Se afla la o distanta de 40 km de Miercurea Ciuc si la 20 km de Gheorghieni.
Este situat la poalele Muntilor Hăşmaşul Mare, la 890 m altitudine, intr-o zona pitoreasca in care au fost construite pensiuni ce permit turistilor sa se bucure de aerul puternic ozonat, bogat in aerosoli negativi.
Obiective turistice: Manastirea ortodoxa “Adormirea Maicii Domnului”, izvoarele geografice al Oltului si Muresului, izvorul de apa minerala, Pestera Şugo.
Manastirea din Izvoru Muresului a fost ridicata intre 1996 – 2000 prin grija episcopului Harghitei si Covasnei, Inaltpreasfintitul Ioan. Este o manastire de maici si adaposteste particele din moastele Sfantului Nicolae aduse de la Bari, din Italia.
In excursii de o zi in zona mai pot fi vizitate: Lacul Sfanta Ana, Lacul Rosu, Baile Tusnad, Cheile Bicazului.
Transalpina a fost construita initial de armatele romane in drumul lor spre Sarmizegetusa (“coridorul IV strategic roman”). Traverseaza judetele Gorj, Valcea, Sibiu si Alba, legand orasul Novaci de Sebes (144 km, DN67C).
Transalpina strabate Muntii Parang de la nord la sud, intr-o linie paralela cu Valea Oltului si Valea Jiului.
Pe vremuri, pastorii din Marginimea Sibiului foloseau acest traseu, caruia i se spunea “Poteca Dracului”, pentru a traversa cu turmele de oi catre Tara Romaneasca.
Regele Carol al II-lea a pietruit-o dupa 1930, din ratiuni strategice. De stabilirea traseului s-a ocupat insusi prim-ministrul Gheorghe Tatarascu, ajutat de cativa calareti gorjeni, care l-au insotit pe munte de la Novaci la Lotru. La inaugurarea din 1936 a participat si regele Carol, insotit de viitorul rege Mihai. A strabatut intreg traseul intr-o masina de teren pe care a condus-o personal.
Altitudinea maxima: 2145m, Pasul Urdele. Este cea mai inalta sosea din Romania.
Aici puteti vedea un film British Pathé cu Transalpina in 1967.