Arhiva categoriei » San Giovanni in Laterano «

Roma: San Giovanni in Laterano

San Giovanni in Laterano este una din cele patru biserici papale de pe teritoriul Romei, alaturi de San Pietro, San Paolo fuori le mura si Santa Maria Maggiore. Alte doua biserici papale pe teritoriul Italiei se afla la Assisi. Fiecare dintre aceasta se bucura de privilegii speciale. Au o poarta sfanta, pe care o deschide doar Papa printr-un ritual special in anii jubiliari, si un altar papal, unde numai Papa si alti cativa preoti pot savarsi Liturghia.

Basilica Sfantul Ioan din Lateran este considerata catedrala Romei si scaun al episcopului Romei. Este biserica ecumenica mama a catolicilor sau biserica mama a intregii lumi locuite (mater et caput). Inscriptia de pe frontispiciu, “Cristos Salvatori”, o inchina drept arhibasilica a Celui mai Sfant Salvator.
Asezata pe una dintre cele sapte coline romane, Celio, se afla sub jurisdictia Statului Papal. Palatul Lateran, care face parte din acest complex monumental, a fost resedinta papilor din secolul IV si pana si-au transferat sediul la Avignon in Franta. In secolul al XIV-lea, cand papa Gregorie al XI-lea readuce papatul la Roma, Laterano se afla intr-o stare precare, prin urmare noul sediu al papalitatii a fost stabilit in Vatican.
In Piata Laterana se afla cel mai vechi obelisc din Roma (sec. V i. Hr.), numit Obeliscul Lateran, adus de la Karnak in 375.

Numele zonei are origini antice, fiind legat de o familie romana nobila, cea a Lateranilor, care aveau in posesie terenurile din aceasta zona.
O prima biserica in acest loc a fost ridicata din vointa imparatului Constantin, dupa pronuntarea Edictului de la Milano (313), care recunostea crestinismul ca religie legala. Perimetrul bisericii antice coincide in mare parte cu cel al bisericii actuale.

In altarul papal sunt pastrate capetele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. O alta relicva conservata in biserica este un fragment din masa la care Iisus si apostolii au stat la Cina cea de Taina.

San Giovanni in Laterano poate fi vizitata zilnic, intre orele 7:00 si 18:30. Intrarea este gratuita. 

http://www.vatican.va/various/basiliche/san_giovanni/it/basilica/storia.htm