Arhiva categoriei » Ravenna «

Parcul de distractii Mirabilandia (Ravenna)

Mirabilandia este cel mai mare parc de distractii din Italia, cu o suprafata de 850.000 m2. Este situat in apropiere de Ravenna, in regiunea Emilia-Romagna, la kilometrul 162 al SS16 Adriatica (Strada Statale 16 Adriatica). 
Printre atractiile principale se numara:

  • Katun – este inverted coaster-ul cel mai lung din Europa si al treilea ca marime din lume. Are o lungime de 1.200 m, viteza maxima de 110 km/ora, un loop la 360 de grade si un salt de 50 m. Se intinde printre reproducerea fidela a ruinelor unei asezari maya. De altfel si denumirea “k’atun” indica o perioada de 7.200 de zile din calendarul mayas.
  • ISpeed – accelereaza la 100 km/ora in 2,2 secunde si atinge 120 km/ora, fiind roller coster-ul cel mai rapid din Italia. Inaltimea maxima este de 55 m, iar lungimea parcursului are 1.000 m. Are ca tema Formula 1, avand sinele in culoarea rosu Ferrari, automobilul produs chiar in aceasta regiune.
  • Legends of Dead Town este casa groazei cea mai mare din Europa si este una din atractiile cele mai noi (2016). Este construita ca un oras fantoma din timpurile far west locuita de entitati sinistre al caror scop este sa-i ingrozeasca pe vizitatori dincolo de limita suportabilului. Accesul se face cu un bilet special, neinclus in biletul de vizitare a parcului.
  • Oil Towers – sunt doua turnuri de 60m inaltime. Oil Tower 1 este prevazuta cu un lift pneumatic in care vizitatorii sunt asezati pe scaune cu picioarele atarnand libere. Dupa un urcus brusc, ascensorul face cateva oscilatii sus-jos, inainte de a se intoarce la punctul de plecare. Oil Tower 2 are un lift asemanator, dar care urca lent pana in punctul maxim, pentru ca apoi sa “cada” brusc de trei ori, cu o viteza mai mare decat cea a unei caderi libere normale (3G).
  • Reset – o calatorie printre ruinele apocaliptice ale orasului New York. Este un dark ride printr-un tunel in care vizitatorii, inarmati cu pistoale cu laser, trebuie sa atinga cat mai multe tinte.
  • Divertical – este cel mai inalt water coster din lume (2012) cu 60m inaltime in punctul maxim. 
  • Eurowheel – este o roata panoramica, a doua ca dimensiuni dupa London Eye, cu 90m inaltime. Un tur dureaza 15 minute si permite vederi panormanice ale parcului si ale padurii de pini din vecinatate.
  • Mirabeach – este un parc acvatic, cu diverse atractii tematice, plaje si piscine. Biletul de acces poate fi separat de cel pentru Mirabilandia Park.

Pe langa atractiile fixe, pentru diferite categorii de varsta, in fiecare an sunt organizate si spectacole cu tematica diversa: cu delfini, cascadorii, acrobatii, cu animale, intalniri cu mascotele parcului.
Mai multe detalii: http://mirabilandia.it/
Biletele pot fi achizitionate si online: biglietteria.mirabilandia.it