Procida, insula din “Il Postino”

Procida, mai putin faimoasa decat invecinatele Ischia si Capri, este o insula cu un farmec aparte. Mica, seducatoare, cu case pastelate inghesuite unele peste altele deasupra marii, misterioasa, insula pare o uriasa cetate-nava in partea apuseana a Golfului Napoli.
Numita Proceta in dialectul napoletan, face parte din arhipelagul Insulelor Flegree alaturi de Capri si Ischia. A fost deseori aleasa de regizori ca fundal pentru capodopere cinematografice (“Il Postino” cu Massimo Troisi si “The Talented Mr. Ripley”, cu Matt Damon). De origine vulcanica, avand o suprafata de 3.7 km patrati, este legata de micuta Insula Vivara printr-un pod. Aceasta din urma este nelocuita si a fost declarata rezervatie naturala.
In vremurile antice, Procida a fost colonizata de greci, iar mai apoi de romani, care au construit aici vile de vacanta. Poetul latin Iuvenal spunea intr-una din Satirele sale ca Procida este un loc potrivit pentru vacantele solitare si linistite.
Terra Murata a fost inima insulei in perioada medievala si este situata in punctul cel mai inalt al acesteia: o stanca de tuf vulcanic la 91 metri deasupra marii. Edificiul care domina Terra Murata este Palazzo d’Avalos, construit la 1500 de familia D’Avalos, guvernatorii insulei pana in sec. al XVIII-lea. Abbazia di San Michele a fost si este centrul religios al inslulei. “Procida nu este doar un triumf al soarelui si al luminii. Are, ca oricare alt loc, povestea sa impletita de vanturi, mare si credinta. Abbazia San Michele este marturia sacra a acestui trecut si ocazie pentru a te apropia de Dumnezeu.” (Monseniorul Luigi Fasanaro). Arhanghelul Mihail este considerat protectorul insulei. In Via del Borgo poate fi admirata o locuinta tipica procidana, sapata in tuf vulcanic, desfasurata pe trei nivele si cu scari exterioare pentru accesul la etaje. Terra Murata este o zona linistita, cu locuinte pitoresti, iar din punctele panoramice se poate vedea Insula Capri.
Marina Corricella este cea mai veche asezare din Insula Procida. Este un loc foarte linistit, accesibil doar de pe mare sau pe picioare, pe una dintre cele patru stradute cu trepte (gradinate). Casele pescaresti ale acestui sat par sa abia fiecare alta culoare, intensa atunci cand este luminata de soare, ori tocita de aerul sarat al marii. Marinarii si pescarii aveau obiceiul de a-si colora casele diferit pentru a le putea deosebi usor de pe mare, atunci cand se apropiau de casa. In micul port se gaseste Barul “Il Postino”, unde au fost filmate cateva scene de exterior din filmul omonim cu Massimo Troisi si Philippe Noiret. Interiorul de epoca al barului in care Mario Ruoppolo se indragosteste de Beatrice (Grazia Maria Cucinotta) a fost recreat in studio. Corricella a fost folosita drept cadru si pentru filmul “The talented Mr. Rippley”, Piazza dei Martiri fiind folosita drept piata centrala a oraselului Mongibello din film.
Pe insula sunt amenajate numeroase plaje, doua dintre acestea fiind cele mai cautate: Chiaiolella si Pozzo Vecchio (sau Spiaggia del Postino).

www.lalocandadelpostino.com
www.italia.it

 

Categorii: Italia, Procida, Procida
Puteti urmari comentariile la acest articol prin feed-ul RSS 2.0.
Puteti adauga un comentariu, sau trackback din propriul site.

Adaugati comentariu

 *